Veliko Târnovo mi-a plăcut. Iată de ce!

Weekend la Veliko Tarnovo 

Sincer, din ignoranță sau din alte varii motive am avut o reținere de a merge în Bulgaria ca turist.

E drept că am avut parte de o întâmplare nu tocmai plăcută ultima dată când am încercat asta, dar nu are rost să o mai amintim.

Așadar, Veliko Tarnavo. Aproape. Frumos, nu ostentativ. Vesel și vibrant dar nu aglomerat. Zis și făcut.

Am mers noi împreună, ne-am cazat și iată-ne admirând frumoasele cetăți medievale direct din camera de hotel.

Veliko e poate unul dintre locurile cu cele mai bine păstrate fortificații din Europa, clădite din vremea când creștinii încă erau sub asalt de la răsărit, constant sub frică de cotropitori. Poate d-aia și locația.

Cetatea fortificată e în stare bună, reconstruită prin anii 70. Acolo s-au investit bani și se vede.

Orașul a cunoscut o expansiune pe colinele ce înconjoară cetatea, dezvoltându-se în stil comunist pentru o vreme.

Arhitectura din zona veche seamănă cu cea vestică de sorginte austriacă. Conace mari cu ferestre spre canion vei găsi la tot pasul.

Iată totuși 5 motive pentru care merită să vizitezi Veliko Tarnovo:

  1. Drumul e fain și e mai liber decât pe Valea Prahovei.

Dacă alegi o escapadă de sfârșit de săptămână, e alegerea ideală. Drumul lejer, trecere rapidă la frontieră, șoseaua ok-ish, mai schimbi peisajul.

  1. Cetatea Tsarevets – o bijuterie

Cetatea merită vizitată. Cel puțin odată în viață. Atât pentru plăcerea de a vedea-o conservată cât și pentru priveliștea din jur. Accesul e facil, biletul de intrare e o nimica toată – 6 LEVA.

 

Se putea și o serie de plăcuțe în limba Engleză dar momentan vei găsi doar în bulgară, rusă și germană. Există totuși un ghid audio ce poate fi descărcat pe o aplicație de mobil dar și în difuzoare se aude din când în când un text în Engleză.

  1. Strada cu brizbrizuri.

Categoric locul meu preferat. O adunătură de magazine, galerii de artă, ateliere de creație și magazine pe o stradă îngustă și foarte vioaie.

 

In Veliko vei gasi cu siguranta o stare de bine, s-a intamplat sa am acel sentiment ca sunt in Franta… Pozele vorbesc, poți trage cu ochiul 😊

  1. Biserica din Dealul Cetății

Această manifestare trebuie clar amintită. Curentul neo-nuștiucumist în care e biserica pictată duce cu gândul la o răzvrătire a cuiva împotriva unei anumite orânduiri religioase.

Pictura te va face să crezi că nebunul care a permis așa ceva, e un personaj de-a dreptul interesant. Amosfera din această locație de cult te va surprinde.

  1. Păi nu mâncâm nimic?

Da, mâncarea la Veliko e foarte bună. Cam ca prin sudul Italiei, da mai ieftină. La toate restaurantele s-a mâncat foarte bine, proaspăt și ieftin.

Dacă nici românilor nu le mai place mâncarea ieftină și bună, eu mă pocăiesc.

În loc de concluzii, te anunț că am luat și ceva suveniruri.

Mai exact vreo 3 sticle de vin, de la o cramă cu vreo 125 de ani de tradiție pe care le-am găsit ieftin și un vinars de vreo 3 ani, cu un parfum de stafide de chardonnay. Așa pentru cine știe..:)

Dar nu ne lua pe noi ca reper, mai sunt alte bloguri faine pe care le poti explora.
Cel mai bine ar fi sa mergi la Veliko in Bulgara si sa ne scrii impresiile tale.
Drumuri bune tuturor!

Dacă vrei să afli cum e la Atena cu un copil mic vezi AICI.

Autor Silviu Enache

2 Replies to “Veliko Târnovo mi-a plăcut. Iată de ce!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *